Home » Știință » Pielea umană poate fi soluţia pentru distrugerea celulelor canceroase de la nivelul creierului

Pielea umană poate fi soluţia pentru distrugerea celulelor canceroase de la nivelul creierului

Pielea umană poate fi soluţia pentru distrugerea celulelor canceroase de la nivelul creierului
Publicat: 14.02.2017
Printr-un procedeu special cercetătorii au ajuns să creeze celule stem din piele şi să le introducă în zonele afectate ale creierului, îndepărtând celulele bolnave.

Studiul, citat în publicaţia The Verge, a fost realizat pe şoareci de laborator, însă este posibil ca, în cel mai scurt timp posibil, procedura să fie aplicată şi în cazul pacienţilor care suferă de o formă gravă de cancer la creier, relatează Gândul

Pentru că s-a dovedit că celulele stem din creier nu pot lupta împotriva celulelor canceroase, oamenii de ştiinţă s-au gândit că ar putea crea celule stem din pielea umană, pe care să le introducă apoi la nivelul creierului şi, astfel, să asigure lupta împotriva acestei maladii. 

Cercetătorii au tratat celulele stem noi cu medicaţia specifică pentru cancer, iar acestea au ajuns în zona creierului afectată. Rezultatele au arătat că în urma acestei proceduri tumoarea s-a redus şi s-a extins durata de viaţă a şoarecilor. 

Cu toţii ştim că celulele stem sunt utilizate pentru reconstrucţia unei părţi a corpului, cum ar fi măduva spinării, însă până acum nimeni nu credea că acestea pot deveni un mijloc de luptă împotriva uneia dintre cele mai grave boli. Dacă testele se vor dovedi o reuşită şi în cazul oamenilor, acest tratament ar putea oferi pacienţilor o nouă şansă la viaţă. 

Cancerul la creier este cunoscut sub numele de glioblastom. Afectează adulţii, iar riscul de supravieţuire este extrem de scăzut, din pricina faptului că, chiar şi după îndepărtarea tumorii pot rămâne urme rezistente la orice fel de tratament. 

Cercetătorii estimează că, pe parcursul anului 2017, se vor înregistra aproximativ 12.000 de cazuri noi de glioblastom. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mel Gibson, actor și regizor de Oscar, dar și tată prolific – 9 copii cu trei femei. „A juca este ca și cum ai minți. Arta de a minți bine. Sunt plătit să spun minciuni”
Mel Gibson, actor și regizor de Oscar, dar și tată prolific – 9 copii cu trei femei. „A juca este ca și cum ai ...
Test de cultură generală. De ce steagul-curcubeu este simbolul LGBTQ?
Test de cultură generală. De ce steagul-curcubeu este simbolul LGBTQ?
A fost detectată o nouă exoplanetă sub-Neptun care orbitează în jurul unei stele din apropiere
A fost detectată o nouă exoplanetă sub-Neptun care orbitează în jurul unei stele din apropiere
Curtea Supremă din Regatul Unit a decis! Care este definiția femeii?
Curtea Supremă din Regatul Unit a decis! Care este definiția femeii?
Decizia luată de Poșta din Hong Kong ca urmare a tarifelor impuse de Donald Trump
Decizia luată de Poșta din Hong Kong ca urmare a tarifelor impuse de Donald Trump
„Execuție în stil mafiot” la Roma. Cine sunt victimele?
„Execuție în stil mafiot” la Roma. Cine sunt victimele?
235 de ani de la moartea lui Benjamin Franklin, marele inventator care a ajuns părintele unei naţiuni
235 de ani de la moartea lui Benjamin Franklin, marele inventator care a ajuns părintele unei naţiuni
Papa Francisc le-a mulțumit medicilor care i-au salvat viața
Papa Francisc le-a mulțumit medicilor care i-au salvat viața
OpenAI a lansat un model de Inteligență Artificială care „gândește în imagini”
OpenAI a lansat un model de Inteligență Artificială care „gândește în imagini”
Consolele PlayStation 5 vor fi mai scumpe din cauza tarifelor lui Donald Trump
Consolele PlayStation 5 vor fi mai scumpe din cauza tarifelor lui Donald Trump
Parlamentarii europeni îndeamnă Ungaria „să redevină o democrație reală”
Parlamentarii europeni îndeamnă Ungaria „să redevină o democrație reală”
Descoperire excepțională în nord-estul Chinei! Ce s-a găsit într-o fosilă veche de 125 de milioane de ani
Descoperire excepțională în nord-estul Chinei! Ce s-a găsit într-o fosilă veche de 125 de milioane de ani
„Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană
„Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană
Sonda spațială Lucy se pregătește pentru a doua întâlnire cu un asteroid
Sonda spațială Lucy se pregătește pentru a doua întâlnire cu un asteroid
Oamenii de știință au reușit să afle de ce un deșert uriaș devine verde
Oamenii de știință au reușit să afle de ce un deșert uriaș devine verde
Ulcior cu numele fetei lui Nefertiti, descoperit într-un oraș egiptean antic
Ulcior cu numele fetei lui Nefertiti, descoperit într-un oraș egiptean antic
C.S. Lewis, un scriitor modest, dezinteresat de succes și faimă. Autorul Cronicilor din Narnia
C.S. Lewis, un scriitor modest, dezinteresat de succes și faimă. Autorul Cronicilor din Narnia
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe miercuri, 16 aprilie, de la 22:00, LIVE pe YouTube CANCAN
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe miercuri, 16 aprilie, de la 22:00, LIVE pe YouTube CANCAN